CE ESTE SEMNUL FIAREI?

06.12.2014 00:16

Toate denominaţiunile înfiinţate de oameni au propriile lor crezuri. Aşa este, de exemplu, crezul niceo-calcedonian ,care a fost recunoscut în anul 381 d.Hr. printr-o hotărâre definitivă în cadrul unui sinod. În acel timp, Teodosiu I a declarat credinţa în sfânta treime ca religie de stat. Dar Biserica lui Isus Hristos cunoaşte o singură mărturisire de credinţă, care nu se găseşte în niciun catehism, ci numai în Biblie: ,,Un Domn, o credinţă, un botez...” (Efeseni 4:5).
Petru a auzit cu urechile lui marea trimitere care a ieşit de pe buzele Domnului nostru şi a înţeles-o corect; el a făcut un cuprins al celor spuse în Matei 28:18-20, în Marcu 16:14-20, în Luca 24:44-51 şi în Ioan 20:19-23 cu referire la vestire, la credinţă, la iertarea păcatelor şi la botezul în apă.
Rezultatul predicii sale a fost următorul: ,,După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”(Fapte 2:37-41).
Aceasta este predica care va rămâne singurul model valabil pentru totdeauna, pentru că Biserica lui Isus Hristos este zidită pe temelia apostolilor şi prorocilor (Efeseni 2:19-22). Pocăinţa, credinţa, botezul în apă, botezul cu Duhul Sfânt – despre toate acestea a fost predicat, toate au fost trăite, iar pentru adevăraţii credincioşi ai Bibliei, acesta va rămâne modelul valabil până la sfârşit.
Ascultaţi, voi toţi care vă socotiţi poporul lui Dumnezeu, dar care sunteţi în biserici şi comunităţi trinitare: acesta este ceasul adevărului, ceasul deciziei, descoperirea lui Hristos şi demascarea Anticristului, despărţirea luminii de întuneric! Mesajul lui Dumnezeu către poporul Lui răspândit, răsună cu această ultimă chemare:„Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2. Cor. 6: 17-18; Apoc. 18: 4).
Acest AŞA VORBEŞTE DOMNUL din această expresie biblică, este foarte clar. Numai cine iese din domeniul babilonian-trinitar, poate fi botezat şi pecetluit în trupul lui Hristos prin Duhul Sfânt (1. Cor. 12). Hristos şi Anticrist se exclud reciproc. Un amestec între aceste două tabere nu poate exista. Nimeni nu poate rămâne neutru. Unii sunt pecetluiţi cu Duhul Sfânt, ceilalţi vor fi însemnaţi cu semnul sistemului fals.
‎666=Numarul Numelui unui om !
Biserica romană este o putere mondială politico-religioasă, care este activă în toate domeniile şi are influenţă în special prin ordinul iezuiţilor, total supus ei. Membrii ei au ocupat deja toate poziţiile-cheie. Ei se află în guverne şi administraţii, în universităţi, în domeniul social, în spitale, în grădiniţe şi şcoli etc. Cea mai mare angajare şi străduinţă a ei este promovarea „ religiei de stat ” romano-catolice, pentru care se folosesc toate canalele oficiale. Ei sînt consilierii şi redactorii manuscriselor celor mai importanţi politicieni din est şi vest. „ Opus Dei” este peste tot; şi la protestanţi, şi la comunişti. Ca şi înainte, ei procedează după principiul: scopul scuză mijloacele.
Deşi biserica catolică susţine că este singura biserică mîntuitoare, totuşi membrii ei - chiar dacă au avut parte toată viaţa lor de toate sacramentele şi au fost mîntuiţi - după moarte ajung în purgatoriu. Cum îi mîntuieşte această biserică dacă şi pentru morţii ei trebuie să se citească liturghia? În Biblie nu scrie despre aşa ceva. În capela cimitirului se spune: „ I-a plăcut Domnului să-l ia pe fratele nostru (sau sora noastra) în veşnicie” , iar pe pietrele funerare se află textele: „ Aici se odihneşte în pace” sau „ Aici se odihneşte în Domnul...” Dar dacă Domnului nu i-a plăcut să-l ia la El, atunci el trebuie să treacă mai întîi prin purgatoriu! Cine se gîndeşte asupra acestor lucruri trebuie să devină conştient de faptul că aşa ceva nu poate fi corect.
Isus Hristos a întrebat atunci: „ Botezul lui Ioan venea din cer sau de la oameni?” (Luca 20, 4). Astăzi El întreabă: „ Reforma şi următoarele mişcări au fost din cer sau de la oameni? ” Învăţaţii timpului nu au putut răspunde atunci acestei întrebări. Ce este cu învăţaţii din timpul acesta? Ce răspuns dau ei? Nici unul! Sîngele tuturor martirilor care şi-au dat viaţa pentru ca astăzi să se poată citi Biblia şi pentru ca adevărurile să fie puse, din nou, în lumina sfeşnicului va vorbi în ziua din urmă împotriva conducătorilor spirituali ai acestei generaţii, care ajută reîntoarcerea lumii protestante în sînul mamei ei romane. Bisericile protestante şi cele libere au fost „ maiestuos” înşelate. În urmă cu cîţiva ani se spunea, în aşa-zisa credinţă nicceană: „ ... biserica sfîntă, universală, apostolică” , tot aşa ei spun şi astăzi: „biserica sfîntă, catolică şi apostolică” .
Din punct de vedere biblic, cine este bărbatul înspre care priveşte lumea, care vorbeşte pe stadionul de fotbal din Casablanca unui număr de 85.000 de musulmani şi împarte binecuvîntări în Abidjan oamenilor care adoră idolii; acela care apare la ONU, în New York sau în Consiliul Mondial al bisericilor de la Geneva, în Parlamentul European din Strassbourg, în ţările scandinavice şi aproape peste tot în lume, chiar şi acolo unde nu este bine venit?
Această instituţie, ca şi puterea care este în legătură cu ea, este descrisă în chip inconfundabil şi infailibil, mai ales în Apocalipsa, iar denumirea ei este exprimată în numărul 666 (Apoc. 13, 17-18). Acolo ni se spune foarte clar: „ ... Căci este un număr de om si numărul ei este: şase sute şase zeci şi şase”. Acest număr rezultă, din titulatura latină pe care nu o poartă altul pe pămînt:
LOCŢIITORUL FIULUI LUI DUMNEZEU
V I C A R I V S F I L I I D E I
5 +1+100 . . + 1+5 . . + 1+50+1+1+ 500 . +1 = 666
Nu este o coincidenţă că domnitorii romani au purtat titlul „ LATINVS REX SACERDOS” ceea ce înseamnă „ împărat episcopal latin ”. Roma păgînă a devenit Roma papală. Într-un mod foarte ciudat şi acest titlu are acelaşi număr.
L A T I N V S R E X S A C E R D O S
50+. . +1 . +5 . . . +10 . . +100 . .+500 . . = 666

 Cheia pentru o cunoaştere corectă, ca să găsim urma acestei persoane tainice, se află în cuvântul anti. După cum îi este fiecăruia cunoscut, anti înseamnă „împotrivă”. Antihristul este deci împotrivitorul – duşmanul lui Hristos. Înşelăciunea constă însă tocmai în faptul că această persoană se referă şi vorbeşte despre Hristos si se face ca-L slujeste pe Hristos, dar toate învăţăturile lui şi întreaga sa practică sunt în contradicţie cu El şi cu Cuvântul Lui. El vorbeşte despre Hristos, dar îi leagă de persoana sa pe urmaşii săi, pe care îi numeşte din perspectiva sa „credincioşi”. Ei cred cuvântul lui si traditia bisercii, nu Cuvântul lui Hristos.
Semnalmentul deosebit al Antihristului constă în faptul că el este „mincinosul” şi este una cu învăţăturile lui care sunt numai din minciuni dogmatice – în contradicţie cu Hristos care este adevărul şi învăţăturile Lui sunt numai adevăruri. Antihristul înlocuieşte fiecare învăţătură a lui Hristos cu propria sa învăţătură. O minciună este un adevăr redat invers. Aşa cum s-a folosit Satana deja în grădina Eden de Cuvânt, aşa se foloseşte şi Antihristul de Cuvântul lui Dumnezeu, cu şiretlic şi perfidie pentru a-i ispiti pe cei sfinţi într-un mod evlavios.

Dumnezeu s-a descoperit celor care au crezut în El. Ei primeau făgăduinţele Lui şi aveau claritate despre El. Nici prorocii din Vechiul Testament şi nici apostolii din Noul Testament nu au purtat vreodată o discuţie despre Dumnezeu. Aceste discuţii au început în sec. III d. Hr. când filozofiile greceşti şi ideile romane despre zeii lor au fost aduse în creştinismul apostat (apostat: care s-a lepădat de credinţă – n.tr.). Aşa zişii învăţaţi au încercat să explice Dumnezeirea după închipuirile lor tradiţionale. Aşa a luat fiinţă învăţătura trinitară. Trist dar adevărat: teologia de astăzi din biserici se bazează pe ceea ce au crezut oamenii, şi nu pe mărturia originală a prorocilor şi apostolilor, cum se crede în general. Învăţătura greşită despre Dumnezeu este privită în general ca fiind corectă, iar cea adevărată este respinsă ca falsă. Dumnezeu nu este aşa cum încercăm să-L facem noi, ci aşa cum este El. Oamenii îşi fac dumnezei, însă Domnul rămâne Dumnezeu — „acelaşi ieri, azi şi în veci” (Ps. 102.26-28; Isa. 48.12, Evrei 13.8).